YouTube Premium a depășit 100 de milioane de abonați din întreaga lume

YouTube a atins o bornă importantă pentru ofertele sale de muzică și video plătite, depășind pragul de 100 de milioane de abonați la nivel mondial. Numărul include abonamentele de probă, astfel că numărul real de abonați plătiți este, de fapt, mai mic, scrie presa de specialitate.

Nivelurile de abonament ale YouTube au fost un generator principal de venituri pentru serviciile de abonamente ale Google, care au atins venituri de 15 miliarde de dolari în 2023. Sunt deja nouă ani de când YouTube a lansat un serviciu de abonament plătit, fără reclame; ulterior, a decis să împartă YouTube Red în YouTube Premium și YouTube Music Premium.

Cu 100 de milioane de abonați, YouTube este încă în urma celor de la Netflix (260,8 milioane de abonați) și Spotify (226 de milioane de abonați plătiți). Îi suflă, însă, în ceafă lui Disney Plus, care a depășit anul trecut pragul de 150 de milioane de abonați plătiți. Dar YouTube Premium nu ar trebui să fie văzut cu adevărat ca un concurent al altor servicii de streaming premium, mai ales având în vedere ofertele sale destul de variate (video generat de utilizatori, televiziune în direct, video la cerere).

Principala sursă de venit a YouTube este în continuare publicitatea, nu abonamentele. Dar 100 de milioane de abonați din peste 100 de țări nu este deloc de neglijat. Creșterea constantă a YouTube Premium și YouTube Music înseamnă că acestea vor juca un rol important în viitorul YouTube.