Vladimir Putin părăsește Rusia pentru o vizită în China. Ce va discuta cu Xi Jinping

Lumea întreagă este cu ochii pe Vladimir Putin, care începe o vizită externă de două zile în China comunistă. Liderul rus este așteptat de omologul de la Beijing pentru a consolida parteneriatul dintre cele două state, scrie Politico. E prima vizită în afara granițelor fostei Uniuni Sovietice efectuată de liderul de la Kremlin în acest an. Pe numele lui Putin a fost emis un mandat internațional de arestare din cauza războiului din Ucraina, dar nu are de ce să se teamă în China prietenă.

În perioada 17-18 octombrie, Putin va participa la Forumul “Belt and Road”, ce vizează programul global de infrastructură al Chinei. Cele două state aflate în competiție totală cu Vestul au declarat anul trecut că au un parteneriat fără limite. Se întâmpla în februarie 2022, când Putin a vizitat Beijingul cu puțin timp înainte de a ataca Ucraina.

Washingtonul și Bruxellesul sunt în alertă și atente la strânsa relație dintre China și Rusia, mai ales că Beijingul a refuzat să condamne invazia și atrocitățile comise de Moscova în țara vecină. Și, în timp ce Rusia se confruntă cu sancțiunile economice occidentale, și-a crescut exporturile de energie către China. Șeful diplomației UE a solicitat Beijingului în trecut să se folosească de influența sa asupra lui Putin pentru a opri războiul. Fără succes, deocamdată. Însă, mai sunt speranțe. Un Summit Uniunea Europeană – China ar putea avea loc până la finalul acestui an.

În ceea ce îi privește pe chinezi, Forumul “Belt and Road” de săptămâna aceasta îi găsește într-o situație nu foarte avantajoasă. Economia Chinei este tot mai gripată după ușoara revenire din pandemia de COVID. Slăbiciunea persistă în sectorul imobiliar, moneda națională se clatină, iar apetitul global pentru produsele made in China este tot scăzut. La forumul din Beijing sunt așteptați reprezentanți din peste 100 de state, inclusiv premierul Ungariei, Viktor Orban.