Viorica Dăncilă: “Klaus Iohannis blochează accesul a mii de tineri absolvenți la sistemul medical”

Premierul Viorica Dăncilă a spus vineri că tinerii care studiază medicina nu-și pot susține examenul de rezidentiat pentru că președintele Klaus Iohannis nu pune în aplicare o decizie a Curții Constituționale.

“A mai trecut o zi de încălcare a Constituției de către Președintele României. Prin refuzul de a aplica decizia CCR și a numi un ministru interimar la Educație, Klaus Iohannis periclitează o generație întreagă de tineri medici care nu vor putea susține examenul de rezidențiat în acest an fără un ordin de ministru. Președintele Iohannis ignoră nevoia pe care o are România de medici și servicii medicale de calitate și blochează cu bună știință accesul a mii de tineri absolvenți la sistemul medical. Domnule Klaus Iohannis, când puneți în aplicare decizia Curții Constituționale?” a transmis Viorica Dăncilă.

Curtea Constituțională arată, în motivarea deciziei luate în septembrie şi publicate joi în Monitorul Oficial, că există un conflict juridic de natură constituțională între premierul Viorica Dăncilă și președintele Klaus Iohannis, șeful statului fiind obligat să emită decretul de revocare a ministrului Justiției Ana Birchall şi a vicepremierului pentru parteneriate strategice, Mihai Fifor.