Viorica Dăncilă a declarat că Opoziţia din România critică propunerile de comisar european, lucru care nu se întâmplă în alte ţări. Premierul a adăugat că în cazul în care „aducem şi un bebeluş şi am spune că e propus de PSD, i se va găsi un defect”.
„În orice stat european trebuie să existe cooperare interinstituţională. Acest lucru este unul de normalitate. Pentru obiectivele importante pentru România trebuie să o avem colaborare. Aici lucrurile au luat-o un pic razna. Legat de comisar am vorbit cu dl preşedinte când i-am propus pe doamna Plumb şi domnul Nica. Am avut acceptul domnului preşedinte atunci când am avut acele două propuneri. Dacă am avut acele două propuneri e normal. Respingerea Rovanei Plumb a fost un joc politic”, a afirmat Viorica Dăncilă, joi seară, la România Tv.
Şeful Executivului a adăugat că opoziţia are interese în atacurile asupra propunerilor pentru funcţia de comisar european însă acestea fac rău României deoarece sunt monitorizate şi de alte state membre ale UE.
„Doamna preşedinte ales al Comisiei Europene a spus că vrea egalitate de gen. Ea a venit la început cu 50-50%. Faptul că au fost respinşi nu putem să propunem tot o femeie. Noi am nominalizat. Dacă aducem şi un bebeluş şi am spune că e propus de PSD, i se va găsi un defect. Sunt interesele opoziţiei. Am văzut declaraţiile domnului Ludovic Orban şi domnului Dacian Cioloş. Aceste atacuri sunt monitorizate de alte state membre. Aţi văzut Franţa, Belgia, Austria că au atacat nominalizarea făcută? În niciun stat nu s-a întâmplat aşa ceva. Faptul că am susţinut-o pe Rovana Plumb sunt anti-europeană. Faptul că fac un deserviciu României. Acest lucru mi se pare de o gravitate extraordinară. Sunt un pro-european convins dar acest lucru nu mă împiedică să ţin cu ţara mea”, a explicat Dăncilă.
Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a anunţat, marţi, după şedinţa Comitetului Executiv, că Dan Nica rămâne propunerea pentru funcţia de comisar european, iar dacă se cere, social democraţii au şi o propunere de rezervă, o femeie, respectiv pe Gabriela Ciot.
Comisia pentru Afaceri Juridice (JURI) a Parlamentului European a decis, luni, prin vot, că Rovana Plumb şi Laszlo Trocsanyi nu sunt apţi pentru funcţia de comisar european. Comisia a trimis o scrisoare către preşedintele PE.