VIDEO | Macron anunţă strângere naţională de fonduri pentru Catedrala Notre-Dame. Ce a rămas în urma focului devastator

400 de pompieri şi nouă ore de intervenţie. Acesta este bilanţul în cifre al incendiului care a cuprins aseară celebra catedrală Notre-Dame din Paris. Autorităţile franceze urmează să estimeze pagubele care sunt colosale, dar din fericire, faţada nu a fost afectată. Au scăpat de flăcări şi Cununa de Spini a lui Iisus Hristos, dar şi Tunica Sf. Louis, simboluri importante pentru creştini.

Start la donaţii pentru Notre-Dame

Preşedintele Emmanuel Macron a mulţumit pompierilor pentru curaj şi a promis că Notre-Dame va fi restaurată. O strângere naţională de fonduri va fi demarată. Oficialii din regiunea Ile-de-France, din care face parte şi Parisul, au anunţat că vor debloca 10 milioane de euro din fondul de urgenţă pentru restaurarea Catedralei. În plus, un milionar francez a spus că va dona 100 de milioane de euro.

Cauza incendiului, încă necunoscută

Cauza incendiului nu este cunoscută, dar o anchetă a fost deschisă, iar muncitorii care lucrau la restaurarea monumentului au fost audiaţi toată noaptea. Specialiştii s-au reunit în această dimineaţă la Paris pentru a vedea ce este de făcut în continuare. Directorul UNESCO a anunţat că va fi alături de francezi în această dramă naţională. Azi-noapte, în timp ce flăcările devastau catedrala, câţiva tineri se rugau în genunchi, în stradă.