Mai mulţi suporteri dinamovişti s-au bătut, marţi, cu câţiva susţinători ai echipei Poli Timişoara, în centrul oraşului, fiind nevoie de intervenţia jandarmilor şi a poliţiştilor.
Suporterii lui Dinamo, care se aflau în trecere prin Timişoara pentru a merge la meciul contra UTA, la Arad, s-au bătut, marţi, în centrul oraşului, în apropierea Pieţei Unirii cu susţinători ai echipei Poli Timişoara.
Din primele informaţii, suporterii dinamovişti au fost atacaţi cu bâte şi scaune de către mai multe persoane pe o stradă aflată lângă Piaţa Unirii. Imediat, au intervenit jandarmii şi poliţişti.
Mai mult, suporterii roș-albilor s-au arătat intrigați de faptul că grupul fanilor timișoreni nu a avut parte de același tratament din partea forțelor de ordine, adică cei de acolo nu au fost legitimați.
O persoană a fost rănită uşor în urma scandalului.