VIDEO | Godzilla: Regele Monștrilor a ajuns în România

Godzilla: Regele Monștrilor a avut premiera în România. În acest film, subiectul este următorul: compania Monarch administrează zeci de locaţii de pe glob unde au fost identificaţi în hibernare gigantici kaiju. Asistăm la revenirea la viaţă a unuia dintre ei şi o vedem pe cercetătoarea Emma Russell (Vera Farmiga) folosind pentru prima oară ORCA, un sistem audio inventat de ea şi de fostul soţ, Mark (Kyle Chandler) pentru a calma şi controla creatura. Doar că laboratorul este atacat de un ecoterorist (Charles Dance) al cărui scop devine curând clar: retrezirea la viaţă a tuturor monştrilor şi resetarea poziţiei ocupate de rasa umană în lanţul trofic.

Godzilla II oferă exact ceea ce promite: muşchi încordaţi la maximum şi înfruntări spectaculoase între creaturi gata să umple ecranul şi să facă prăpăd zeci de kilometri în jur. Fără a oferi momente 3D memorabile, Godzilla II nu dezamăgeşte din punct de vedere vizual cu inventivele sale confruntări între monştri, suficient de mulți pentru a umple o grădină zoologică de coşmar.