Criza din Venezuela se adâncește. Din cauza problemelor la rețeaua de electricitate, președintele Nicolas Maduro vrea ca școlile să rămână închise și a redus programul de lucru în întreaga țară. Lipsa alimentelor și a apei potabile au intensificat nemulțumirile oamenilor, care au protestat violent în toată țara.
Președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a prezenzat duminică un plan de raționalizare a consumului de electricitate, care se va întinde pe 30 de zile. Guvernul își propune să balanseze generarea și transmisiunea de electricitate cu consumul și are ca scop asigurarea rezervelor de apă. Maduro nu a oferit alte detalii cu privire la modul în care va fi aplicat planul și care vor fi restricțiile pentru venezueleni. Școlile rămân în continuare închise, iar programul de lucru va fi redus până la ora 14:00, potrivit ministrului informării, Jorge Rodriguez.
Pe fondul acestei crize fără precedent, Venezuela încă este disputată de președintele ales al Venezuelei, Nicolas Maduro, şi de liderul opoziţiei, Juan Guaido, autoproclamat şef al statului. Juan Guaido dă vina pe ineficiența regimului condus de Maduro pentru situația critică a țării. Președintele nu mai este recunoscut de o mare parte din comunitatea internaţională, dar si de o mulțime de venezueleni.