Val de nemulțumiri la Spitalul Filantropia, față de noua conducere. Cine este Alexandra Dobre, o apropiată a Gabrielei Firea

Numire controversata la Spitalul Filantropia. Alexandra Dobre (26 de ani), fostă consilieră personală a lui Gabriel Oprea și Nicolae Onțanu, fără experiență în sănătate, a fost aleasă în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Spitalului Filantropia, potrivit Libertatea. Publicația scrie că numirea acesteia în funcție ar fi determinat o nemulțumire generală în rândul angajaților spitalului.

Alexandra Elena Dobre a fost numită membru în Consiliul de Administrație de primarul Capitalei, Gabriela Firea. Apoi, a fost desemnată șefa Consiliului de Administrație de către ceilalți reprezentanți din acest for de conducere. 

Nu este însă singura funcție pe care Alexandra Dobre o ocupă în cadrul instituțiilor subordonate Primăriei și Consiliului General. Ea mai este director general al Centrului pentru Seniori al Municipiului București, membru în CA la Spitalul de Copii Gomoiu sau membru în CA la Societatea Service Ciclop SA, firmă deținută de Consiliul General al Municipiului București. 

În trecut, Dobre a fost director general al Centrului Cultural Nicolae Bălcescu, din subordinea Primăriei Sectorului 4 (2016-2018) și consilier personal pentru doi miniștri: Elisabeta Lipă (MTS, 2016) și Gabriel Oprea (MAI, 2014-2015).

Angajații Spitalului Filantropia susțin că amatorismul conducerii ar fi dus la mari deficiențe în aprovizionarea cu materiale sanitare și medicamente. Aceștia sunt nemulțumiti și de activitatea actualului manager. Filantropia aparține de Primăria Municipiului București, iar Cristinel Macarie face parte din noul val de manageri numiți de Primăria Municipiului București la conducerea spitalelor din Capitală. 

Medici, dar și alți angajați ai spitalului au ieșit marti pe holuri, așteptând să discute cu directoarea unităților sanitare aflate în subordinea Primăriei, trimisă de urgență de Gabriela Firea la Filantropia ca să medieze conflictul. 

Angajații din spital  îl contestă atât pe managerul Cristinel Macarie, cât și pe șefa CA Alexandra Dobre, ambii apropiați și numiți de primarul Capitalei. Iar valul de respingere, venit din partea angajaților, a făcut-o pe Anca Simionescu, numită marți director medical de manager, să demisioneze în aceeași zi, după doar trei ore, potrivit Libertatea.

Spitalul Filantropia din Capitală este cea mai mare și mai performantă maternitate din sudul țării. Peste 5.000 de femei au născut aici în anul 2018.