Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a publicat lista propunerilor pentru comisarii europeni care vor intra în procedura de audieri și de vot în Parlamentul European. Din partea României, pe listă este Rovana Plumb.
Deocamdată au fost anunțate doar numele comisarilor europeni desemnați din fiecare țară, fără a fi menționate și portofoliile. Un anunț în acest sens ar urma să fie făcut marți.

Procedura de desemnare a comisarilor europeni
Comisarii desemnați se prezintă în fața comisiilor parlamentare competente în domeniile de activitate care vor intra în portofoliul lor. Fiecare comisie se reunește apoi pentru a-și întocmi evaluarea privind cunoștințele de specialitate și prestația candidatului, care este transmisă Președintelui Parlamentului European. Întreaga Comisie, inclusiv președintele Comisiei și Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, trebuie să fie apoi supusă unui vot unic de aprobare din partea Parlamentului. După ce au primit aprobarea Parlamentului, președintele și comisarii sunt numiți în mod oficial de Consiliu.
Rovana Plumb : Mă simt deosebit de mândră să pot contribui la această construcție europeană

Rovana Plumb a declarat că nominalizarea pentru poziţia de comisar european o onorează şi responsabilizează în egală măsură. Europarlamentarul PSD a precizat că se simte mândră că poate contribui la această construcţie europeană.
„Este o nominalizare care mă onorează şi responsabilizează în egală măsură. Ca om politic şi cetăţean care face parte din generaţia care a lucrat şi lucrează intens la integrarea în Uniunea Europeană, un proiect care nu s-a încheiat odată cu aderarea noastră, mă simt deosebit de mândră să pot contribui la această construcţie europeană. Îi mulţumesc în mod deosebit doamnei premier, Viorica Dăncilă, pentru susţinerea acordată”, a spus Rovana Plumb, conform Mediafax.
Premierul Viorica Dăncilă, a afirmat într-o postare pe Facebook, că numirea Rovanei Plumb în funcţia de comisar european din partea României este o reuşită pentru ţara noastră.
“Este dovada şi expresia încrederii pe care preşedintele ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen o are în capacitatea României şi a comisarului desemnat de a exercita cu succes acest mandat. Felicitări, Rovana Plumb!” , a scris Dăncilă.