UPDATE | România a pierdut în fața Estoniei locul în Consiliul de Securitate al ONU. Care a fost rezultatul votului

UPDATE. Estonia a câștigat pentru prima oară în istoria acestei țări un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU. România, care a mai deținut de patru ori acest statut în trecut, a primit în prima rundă a votului din cadrul Adunării Generale 78 de voturi, iar Estonia – 111. În cea de-a doua rundă, Estonia a obținut votul a 132 de state, în timp ce România a fost sprijinită doar de 58 de state. Țara noastră a pierdut, așa cum se anunța, voturile țărilor arabe din cauza scandalului diplomatic legat de mutarea ambasadei din Israel, de la Tel Aviv la Ierusalim. Odată cu victoria de astăzi de la New York, Estonia speră să își consolideze profilul internațional și să aducă expertiză în cadrul ONU.

Vot important pentru România, astăzi, în cadrul Adunării Generale a ONU de la New York. Sunt aleși cinci noi membri nepermanenți în Consiliul de Securitate, care vor avea un mandat de doi ani, pe lângă cei permanenți – SUA, Rusia, China, Franța și Marea Britanie. România se bate cu Estonia pentru a lua locul care îi revine Europei de Est, loc deținut în prezent de Polonia, potrivit undispatch.com. Dacă țara noastră va obține mandatul, influența sa pe plan internațional va crește și ar putea influența voturi cruciale pentru întreaga lume, cum ar fi sancțiuni pentru anumite state sau chiar declanșarea unui război. Asta deoarece activitatea Consiliului de Securitate se desfășoară prin consens. Totuși, membrii nepermanenți nu au drept de veto.

Pentru a fi aleasă în Consiliul de Securitate al ONU, o țară trebuie să obțină sprijinul a două treimi din membrii Adunării Generale, adică cel puțin 129 de voturi din partea celor 193 de state membre cu drept de vot. Mandatul începe din 2020 și, dacă va câștiga, România va fi reprezentată fie de ambasadorul permanent al României la ONU, fie chiar de șeful statului, în funcție de subiectele dezbătute.

Țara noastră ar putea fi dezavantajată la votul de astăzi din cauza scandalului diplomatic recent privind mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim. La sfârșitul lunii martie, Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei, care poate influența votul statelor arabe de astăzi din Adunarea Generală a ONU, și-a anulat vizita la București, după declarațiile de atunci ale Vioricăi Dăncilă.