Untold 2019 – Cum să îți organizezi bugetul pentru cele patru zile de festival


Untold, unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică electronică își deschide porțile pe 1 august. În mai puțin de o lună, iubăreții acestui gen muzical vor petrece pe ritmurile melodiilor celor mai cunoscuți artiști din întreaga lume. Însă, pe lângă distracție, este foarte important modul în care este gestionat bugetul, astfel încât banii să ajungă pe toată perioada festivalului.

În primul rând, abonamentele care asigură accesul în incita festivalului trebuie cumpărate din timp, în așa fel veți putea economisi o parte din bani, deoarece, pe ultima sută de metri prețul lor va fi unul mai ridicat. Costul unui abonament pentru cele patru zile de festival este de 892 de lei și poate crește până la 1789 de lei, dacă doriți ca acesta să fie la categoria VIP.

Un alt lucru care trebuie luat în considerare este cazarea. Prețurile încep de la 100 de lei pe noapte în cadrul pensiunilor și pot ajunge până la 450 de lei la hotel. De asemenea, costurile unei cazări variază în funcție de hotel, de ce oferă acesta, dar și de cât de mare este distanța până la festival. Pentru cei care nu doresc să achite o sumă mare la hotel sau nu mai găsesc locuri libere, organizatorii festivalului alături de clujeni au pornit un proiect care se numește “Adoptă un UNTOLD-ist”. În acest sens, toți turiștii care își doresc să se cazeze la clujenii care își doresc să le ofere acestora un spațiu în locuința lor, îi pot contacta la e-mailul cazare@untold.com, iar costul unei cazări este mult mai mic decât cel de la hotel.

Pentru că este nevoie și de mâncare, restaurantele trebuie alese cu grijă. Dacă nu doriți să cheltuiți mulți bani pentru un meniu, este important să căutați locurile în care puteți savura o masă copioasă fară să scoateți din buzunar prea mulți bani. Acest lucru se poate face doar cu un search pe google.

Dacă ați luat în considerare toate aceste variante și ați pus la punct bugetul pentru cele patru zile de festival, nu rămâne decât să vă înarmați cu multă energie și vibe de distracție.