Trump, acuzat că îşi promovează cursul de golf din Scoţia ca politică externă

Jurnaliştii de peste Ocean s-au înfuriat din nou pe liderul american şi spun că acesta îşi promovează ilegal cursul de golf din Marea Britanie, ca parte a politicii americane internaţionale “Donald Trump încalcă legea” titrează ziarele din SUA, spunând că mesajul de pe Twitter al preşedintelui este o reclamă, care încalcă regula potrivit căreia oficialilor li se interzice să se folosească de funcţii pentru a obţine câştiguri personale. Potrivit presei, Trump profită de statutul de preşedinte pentru a promova cursuri de golf pe bani, în aşa fel încât el şi familia lui să câştige de pe urma publicităţii.
“Relaţia dintre SUA şi UK este puternică aşa că acest curs de golf al lui Trump nu a ajutat politica externă”, mai scriu jurnaliştii care precizează că afacerea aceasta nu mai e profitabilă de ani întregi. “Comportamentul lui Trump este un abuz de putere prezidenţială, cu scopul de a face bani din business-ul său care se destramă”, au mai punctat ziarele de la Washington.

Acuzaţiile la adresa lui Donald Trump au început să curgă, după ce preşedintele american a scris pe Twitter că este foarte mândru de “probabil cel mai grozav curs de golf din lume”. De asemenea, liderul de la Casa Albă a subliniat că acest lucru poate duce mai departe relaţiile cu Regatul Unit.