Transportatorii, din nou în stradă. Taximetriștii sunt nemulțumiți de legea pentru ridesharing. Sunt așteptate 800 de mașini în Piața Constituției

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (C.O.T.A.R.) protestează marţi, în Piaţa Constituţiei, faţă de proiectul de lege pentru „ridesharing”. 

Taximetriștii sustin că acest proiect ar reprezenta o formă mascată de a face concurenţă neloială taximetriştilor, cu nerespectarea mai multor legi în vigoare. Taximetriștii estimează că la protest vor participa 800 de mașini.

“Proiectul de lege pentru care au făcut lobby companiile care pretind că fac „ridesharing” sau că „revoluţionează” transportul de persoane, prin încălcarea legilor va genera discriminări grave şi nelegale, deşi mai mulţi miniştri au promis că nu vor lăsa să se întâmple acest lucru. Practic, aceeaşi activitate – cea de transport rutier de persoane, în regim de taxi – se doreşte a fi reglementată prin două legi diferite: una pentru cei cu maşini galbene, inscripţionate, care-i obligă pe taximetrişti să respecte foarte multe reguli şi să plătească multe taxe, iar cealaltă pentru oricine vrea să facă aceeaşi activitate, dar fără niciun fel de restricţie, nici măcar din punct de vedere al fiscalizării. Cam aşa s-ar traduce legea pentru „ridesharing” – adică o altă activitate de taximetrie, denumită impropriu altfel”, se arată într-un comunicat de presă al Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România 

Transportatorii atrag atentia că profitul direct al companiilor care fac „ridesharing” va fi de 25 % în conturi din afara ţării, iar TVA-ul plătit pentru sumele încasate va fi de numai 9 % l, cu toate că transportul se exercită pe teritoriul României.

“Prin acest proiect, Guvernul ne asigură că ştia că de 4 ani aceste companii fraudează bugetul de stat , încasând venituri ilicite”, mai spun acestia.

Potrivit sursei citate, noul proiect de OUG pentru Uber, Clever și Taxify (Bolt) nu mai prevede ca mașinile să nu fie mai vechi de cinci ani, vechimea fiind crescută la 15 ani. Se va accepta achitarea cursei conform calculelor platformei, prin GPS, fără a fi verificată metrologic – ceea ce nu va fi valabil pentru taxiuri, arată transportatorii, care precizează că se va admite tariful dinamic, ceea ce înseamnă că la orele de maximă aglomerație ar putea depăși 30 lei/km, așa cum au declarat chiar reprezentanții Uber.