Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a anunțat că premierul britanic, Theresa May, este de acord cu cele două variante stabilite joi de liderii statelor membre din Uniunea Europeană, privind ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar. Cele două scenarii acceptate de May oferă șansa Regatului Unit să evite un Brexit fără acord.

Liderii europeni sunt de acord să amâne data Brexit-ului pentru 22 mai, numai în cazul în care parlamentarii britanici votează săptămâna viitoare acordul de divorţ încheiat în noiembrie.
Daca și a treia oară parlamentarii britanici vor respinge acordul “Consiliul European decide să îl proroge până la 12 aprilie 2019 şi aşteaptă ca Regatul Unit să indice calea de urmat înainte de această dată”, au scris liderii europeni.
Theresa May a solicitat o amânare până la 30 iunie. A fost aleasă însă data de 22 mai pentru a fi exclusă posibilitatea ca Marea Britanie să participe la alegerile europarlamentare, prevăzute între 23 şi 26 mai.
Făcând referire la petiţia privind revocarea Articolului 50 inițiată de britanici, Theresa May a afirmat că aceștia au votat deja într-un referendum, iar rezultatul lui trebuie îndeplinit.