Testarea vaccinului anti-COVID dezvoltat de Johnson & Johnson a sistat după ce un pacient s-a bolnăvit inexplicabil

Johnson & Johnson a anunţat că a întrerupt temporar studiile clinice pentru vaccinul împotriva COVID-19 pe care îl dezvoltă din cauza unei boli inexplicabile apărute unui participant la studiu, conform Reuters.

Colosul farmaceutic nu este sigur dacă pacientului i s-a administrat un placebo sau un vaccin experimental, iar cazul singular nu este relevant pentru studiile companiei, care implică în jur de 60.000 de pacienți.

Grupul farmaceutic a precizat că există o diferenţă între o “pauză de studiu” ca urmare a deciziei companiei şi o “oprire reglementară” instituită de o autoritate sanitară de reglementare.

Vaccinul celor de la Johnson & Johnson, care trebuia să dea rezultate la începutul anului viitor, este unul din cele șase vaccinuri care se testează la acest moment in SUA, dar și cel mai avansat, aflându-se în faza a treia de dezvoltare.

Deși oficialii de rag înalt din domeniul sănătății au anunțat că este puțin probabil ca un vaccin viabil să treacă prin procedeele necesare și să fie pregătit pentru producția și distribuția în masă înainte de primăvara anului viitor, Donald Trump a promis în repetate rânduri că vaccinul va apărea mai devreme sau imediat după alegerile din SUA, 3 noiembrie.