SUA au testat o rachetă de croazieră, după retragerea din INF

Armata americană a testat, pentru prima dată de la ieșirea din Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare (INF), o rachetă de croazieră lansată de la sol, cu o rază de peste 500 de kilometri. Potrivit Departamentului american al Apărării, în urma testului ținta a fost atinsă și aceasta va fi folosită în continuare pentru cercetare și dezvoltare.

“Racheta testată a părăsit lansatorul său mobil de la sol și a lovit cu precizie ținta după mai mult de 500 de km de zbor. Datele culese și învățămintele trase din acest test vor oferi Departamentului Apărării informațiile necesare pentru dezvoltarea de noi arme cu rază medie”, a precizat Departamentul american al Apărării într-un comunicat, potrivit Reuters.

Pentagonul a informat printr-un comunicat de presă că testul a fost efectuat duminică, de pe insula San Nicolas, din apropierea Californiei.

Testele cu acest tip de rachetă ar fi fost interzise prin Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), din care SUA s-au retras pe 2 august, acuzând Rusia de încălcarea lui.

În ziua retragerii Statelor Unite din INF, ministrul apărării, Mark Esper, a anunţat că ţara sa va accelera dezvoltarea de noi “rachete sol-aer convenţionale, într-un răspuns prudent la acţiunile Rusiei”.