STUDIU: Vânzările Huawei, creștere spectaculoasă. Se apropie de rivalul Samsung

Huawei câștigă teren în fața rivalului Samsung. Potrivit unui studiu desfășurat de International Data Corporation (IDC), Huawei a vândut 20,9 milioane de unităţi, în al patrulea trimestru al anului 2018, în regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa). Față de trimestrul anului 2017, creșterea înregistrată de producătorul chinez este spectaculoasă, cu cu 73,7%. Samsung a vândut 27,7 milioane de telefoane, în scădere cu 3,8% faţă de T4 2017. Astfel, Huawei a câștigat un sfert din piața Android pentru prima dată în regiune.

Creșterea întegistrată de Huawei vine în pofida acuzatiilor lansate de autăritățile americane care suștin că producătorii chinezi din sectorul telecomunicaţiilor fabrică echipamente care permit guvernului de la Beijing să spioneze utilizatorii din străinătate, inclusiv pe cercetătorii care lucrează la tehnologii de vârf.

Studiul mai arată că volumul total al smartphone-urilor vândute în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa
în trimestrul al patrulea a fost de 98,8 milioane de unităţi. Volumul este asemănător cu cel din acelaşi trimestru al anului 2017. Totodată, valoarea totală a vânzărilor a fost de 35,5 miliarde de dolari, în creștere cu 2,5%.

Xiaomi a avut, de asemenea, un trimestru mult peste așteptări, cu o creștere cu 70,5% față de anul precedent.