Studiu: 7 din 10 români au făcut o donaţie în ultimii doi ani. Ce cauze ne sensibilizează

Românii au salarii mai mici decât media europeană şi nu economisesc pentru vremuri grele, pentru că cei mai mulţi bani se duc pe mâncare şi pe întreţinerea locuinţei. Totuşi, ai noştri sunt mişcaţi de nevoile celorlalţi. Potrivit unui studiu realizat în această primăvară de EXACT Business Solutions, din ce în ce mai mulți români sunt deschiși în a ajuta financiar. Mai exact, şapte din 10 respondenţi au afirmat că au făcut cel puțin o donație în ultimele 24 de luni. În 70% dintre cazuri, studiul arată că actul este unul spontan și doar 10% dintre cei care donează își planifică o astfel de acțiune.

Sănătatea și copiii sunt principalele cauze la care românii reacționează

Din primele şase cauze în care românii au afirmat că se implică, patru sunt legate de sănătate, iar următoarele două vizează copiii (defavorizați sau orfani). “Având în vedere atât contextul serviciilor medicale din România, cât și tipologia campaniilor care s-au bucurat de cea mai mare vizibilitate în rândul populației, nu este surprinzătoare empatia publicului cu problemele de sănătate, care pun viața în pericol, în special în ceea ce privește copiii”, explică autorii studiului. 12% dintre donații vizează deopotrivă cauze interne și internaționale, în timp ce doar 2% dintre donații reprezintă răspunsul la cauzele internaționale.

Cercetarea a fost realizată pe un eșantion reprezentativ la nivel urban de 1.132 respondenți, cu educație medie și superioară, utilizatori de internet, cu vârste cuprinse între 18-60 ani.