Portugalia se confruntă cu o criză energetică, după ce transportatorii de produse petroliere au intrat în grevă, transmite Reuters. Guvernul a decretat stare de urgenţă energetică marți. Astfel, serviciile de urgenţă sunt cele care vor avea prioritate în ceea ce priveşte alimentarea cu carburanţi. Autoritățile de la Lisabona îi acuză pe transportatori ca nu și-au ținut promisiunea, aceea de a asigura necesarul minim de combustibil. Transportatorii sunt în grevă de luni și cer îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.

În unele zone din Portugalia rezervele de carburant au început să se termine. În Faro, unul dintre principalele puncte de atracţie turistică din ţară, aeroportul a fost nevoit să utilizeze rezervele de urgenţă. Probleme sunt și pe aeroportul din Lisabona. „La ambele aeroporturi nu au fost asigurate livrările necesare de combustibil”, a spus ministrul Economiei, Pedro Siza Vieira.
Guvernul a anunţat că greva transportatorilor afectează şi pompierii, porturile, transportul public şi benzinăriile. Mai bine de 200 de benzinării au fost închise în toată ţara, iar un zbor a fost anulat. Ministrul Economiei susține însă că dacă livrările nu vor fi reluate, situația s-ar putea înrăutăți, urmând să apară mai multe astfel de anulări.