Soldații ruși în Crimeea au lansat din greșeală o rachetă de 700 de kg. Ce sancțiuni au primit la doi ani după incident

Doi militari ruși din cadrul forței aeriene navale a Flotei Rusiei din Marea Neagră, au lansat, din greșeală, o rachetă ghidată de aviație de tipul X-29TD (aer-sol) pe aeroportul din Saki – Crimeea. Cazul a fost ascuns timp de doi ani, până când presa din Rusia a aflat despre acest eveniment.

Racheta de 700 de kg şi cu o lungime de patru metri a demolat poarta şi o parte a peretelui hangarului, distrugând o altă rachetă din aceeaşi clasă. Din fericire, partea sa explozivă de 100 kg nu a funcţionat. Potrivit presei ruse citată de Agerpres, consecinţele dezastruoase au fost evitate doar pentru că racheta a fost activată direct în hangar.

Incidentul s-a produs pe data de 1 octombrie 2017 când doi tehniciei verificau echipamentele sistemului Oka. Ministerul rus al Apărării a ascuns informațiile despre acest caz până în prezent, când media din Rusia a aflat despre producerea lui, când un tribunal militar a pronunțat verdictul în cazul celor doi tehnicieni, conform cotidianului rus Kommersant.

Prejudiciul provocat de lansarea accidentală a rachetei este estimat la 45 de milioane de ruble. Cei doi militari ruşi implicaţi direct în incident au restituit deja câte 3.000 de ruble. 

Pe lângă prejudiciul care trebuie achitat, cei doi militari au fost sancționați și la locul de muncă. Unul dintre ei nu va putea fi avansat în grad timp de un an și trei luni, cu o deducere din 15% din solda lunară, iar celălalt nu va promova timp de un an și un procent de 10% din leafa sa lunară.

Însă, Ministerul rus al Apărării, dorește ca prejudiciul cauzat de cei doi să fie în totalitate reparat.