Simona Halep s-a calificat în turul al doilea de la Flushing Meadows

Simona Halep (27 de ani, 4 WTA) a debutat la US Open 2019, ultimul turneu de Mare Șlem al anului.

Românca a câștigat, pe arena Louis Amstrong, în fața americancei Nicole Gibbs (26 de ani, 135 WTA) cu scorul de 6-3, 3-6, 6-2, închizând meciul la a doua minge de meci.

În turul doi, Simona Halep va juca cu Taylor Townsend (116 WTA), care a învins-o pe Kateryna Kozlova, scor 3-6, 6-3, 6-2.

Cu sprijinul din tribune al Nadiei Comăneci, Simona a câștigat primul set cu 6-3. Halep a încheiat setul după nu mai puțin de 40 de minute, la a cincea minge de set.

Setul al doilea a fost trecut în dreptul americancei, scor 6-3, după 40 de minute. Pe parcursul acestui set, Gibbs a reușit 4 break-uri, iar Simona a salvat 6 mingi de set.

Simona a controlat autoritar setul decisiv și s-a impus cu un 6-2 fulgerător.

Tot în primul tur al turneului american, Ana Bogdan a avansat, în timp ce Mihaela Buzărnescu și Monica Niculescu au fost eliminate.