S-a hotărât. Fostul vicepreşedinte al SUA Joe Biden vrea să fie contracandidatul lui Donald Trump în 2020

Aflat în mijlocul unui scandal cu femei care îl acuză că le-a atins nepotrivit în ultimii ani, la diverse evenimente, veteranul în ale politicii Joe Biden intră în alegerile interne democrate pentru Casa Albă. Ar fi a treia oară cand candidează, scrie Reuters, care precizează că anunţul oficial va fi făcut printr-un clip video.

Prima sa apariţie de candidat va avea loc lunea viitoare, la un eveniment politic în Pittsburgh. Joe Biden are 76 de ani, vârsta înaintată fiind unul dintre motivele pentru care s-a frământat în ultimele luni dacă să intre în cursă sau nu. Un alt motiv ar fi că are vederi politice mai degrabă de centru. Totuşi, în sondajele interne, el apare ca favorit şi cel care ar putea să îl învingă pe Donald Trump în alegerile de la sfârşitul anului viitor. În aprilie, democratul îl numea pe actualul lider de la Casa Albă “o tragedie în două acte”. Anul trecut a mai spus că dacă era coleg de liceu cu Trump, l-ar fi bătut rău pentru felul în care le vorbeşte femeilor.

Joe Biden este de peste 40 de ani în serviciul public, dintre care opt ani a fost mâna dreaptă a lui Barack Obama, în calitate de vicepreşedinte al SUA. El a mai candidat în 1998 şi în 2008. În 1998 s-a retras din cauza unui scandal de plagiat, iar în 2008, Obama a fost impresionat de experienţa sa şi de performanţa oratorică din timpul dezbaterilor.