Starul lui Juventus va deschide un business un pic ciudat pentru multă lume, dar potrivit pentru stilul îngrijit al lui Cristiano Ronaldo: o clinică pentru transplant de păr. Aceasta va avea sediul la Madrid şi va fi condusă de iubita fotbalistului portughez, Georgina Rodriguez.
O intervenţie la această clinică ce va fi inaugurată pe 18 martie va costa aproximativ 4.000 de euro. Clinica va avea în jur de 150 de angajaţi, personal specializat, va dispune de 18 saloane, unde se vor putea face 18 transplanturi de păr în aceeaşi zi. Cristiano Ronaldo a investit deja 1 milion de lire sterline în această nouă afacere, scrie Daily Mail. Fotbalistul de 34 de ani spune că a ales Madridul drept sediu pentru clinică pentru că a locuit mulţi ani în capitala Spaniei. Clinica va oferi pachete complete pentru clienţii străini, în care sunt incluse o noapte de cazare la hotel şi transportul de la aeroport. Ronaldo îşi propune astfel să ofere o alternativă la tratamentele din Turcia.