Tăriceanu îl atacă în termeni duri pe Iohannis, despre care spune că e „un trântor solemn”. Ce alte acuzații a lansat liderul ALDE

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, îl desființează, într-o postare pe Facebook, pe șeful statului, Klaus Iohannis, care “se crede vreun Churchill ori Nelson Mandela al României”, spunând că România are la Cotroceni „un trântor solemn, un politician – creaţie de laborator care nu a pus nicio piatră la eşafodajul european”. Tăriceanu a criticat în termeni duri și Acordul Politic Național, propus de preşedintele Klaus Iohannis şi semnat de liderii opoziţiei. Pactul dintre partide vizează consolidarea parcursului european al României. PSD și ALDE nu au fost prezenți ieri la semnarea acestui acord. 

”Ieri, de ziua sa, dl Klaus Werner Iohannis şi-a făcut un cadou ”instituţional”: şi-a convocat susţinătorii devotaţi pentru semnarea unui pact ilegitim şi imoral – din motive pe care le-am expus deja miercuri – menit să alimenteze, la nivelul publicului, impresia că domnia sa lucrează. În fapt, România are la Cotroceni un trântor solemn, un politician – creaţie de laborator care nu a pus nicio piatră la eşafodajul european, a fost plantat de alţii în capul mesei, dar încearcă să-şi aroge acum meritele altora. Căci nu! Dl.Iohannis nu a făcut nimic pentru integrare! Alţii au făcut-o. Guvernele din perioada preşedintelui Emil Constantinescu, guvernul Năstase, guvernul pe care eu l-am condus, pe ele a apăsat răspunderea integrării României în NATO şi UE. Pe atunci, dl. Iohannis era un primar din Sibiu care nu făcea decât să profite de generozitatea guvernului pe care l-am condus şi să-şi croiască drum electoral pe banii alocaţi de noi Sibiului, capitală culturală europeană”, scrie Tăriceanu pe Facebook.

Președintele Senatului susține că ”fostul primar se crede vreun Churchill ori Nelson Mandela al României; crede că parcursul european al ţării stă strict în augusta sa persoană şi împrăştie, între două navete la Bruxelles şi un palton trântit nervos pe capota maşinii, minciuni toxice despre ”cei care vor să scoată ţara din UE””.

Potrivit lui Tăriceanu, ”niciun partid nu a avut vreodată această temă, la noi, în campanie ori în afara ei, nciun politician cât de cât relevant nu a pus la îndoială orientarea pro-europeană a ţării”, iar ”faptele există doar în imaginaţia prezidenţială”.

”Ca unul care mi-am pus semnătura pe documentul de aderare a României la UE, nu am de gând să accept lecţii de europenism de la unul care stă mai mult prin munţi ori prin străinătate decât la locul de muncă. Şi care a fost şi el prezent la ceremonia de aderare sus pomenită. E drept, ca invitat al guvernului altei ţări”, mai scrie liderul ALDE.

Preşedintele Klaus Iohannis nu a ratat nici el momentul. Ieri, în cadrul ceromoniei de semnare a Acordului Politic Naţional a sancționat coaliția de guvernare PSD-ALDE, declarând că ”la alegerile europarlamentare formaţiunile pro-europene au primit voturi multe şi au avut rezultate bune, foarte bune, iar formaţiunile care au încercat să demonizeze Uniunea Europeană, formaţiunile care constant au atacat independenţa justiţiei, formaţiunile care au construit o guvernare lamentabilă, mai exact PSD şi ALDE, au fost drastic sancţionate de electorat, şi pe bună dreptate”. Acordul a fost semnat de PNL, USR, Pro România şi PMP. Liderul UDMR Kelemen Hunor a anunțat că va semna acordul saptămâna viitoare.