Președintele Austriei a desemnat o fostă judecătoare în funcția de cancelar, după demisia Guvernului Sebastian Kurz

Fosta judecătoare Brigitte Bierlein a fost desemnată ieri seara de președintele Austriei, Alexander Van der Bellen, în funcţia de cancelar, în contextul scandalului politic, care a condus la demisia Guvernul Sebastian Kurz.

Brigitte Bierlein, în vârstă de 69 de ani, este de profesie judecător, iar în ultimul an a fost preşedintele Curţii Constituţionale din Austria.

“O cunosc şi o apreciez pe doamna Bierlein, o persoană prudentă, deschisă şi foarte competentă. Îi încredinţez doamnei Bierlein sarcina de a forma guvernul federal”, a declarat Van der Bellen 

Noul cancelar va forma un guvern de tranziţie, până la organizarea scrutinului parlamentar, care se va desfăsura cel mai probabil în luna septembrie. 

Guvernul condus de Sebastian Kurz a fost demis prin moţiune de cenzură, în contextul crizei politice, care a fost declanșată de apariția în presă a unei inregistrări video, făcută cu camera ascunsă într-o pensiune din Ibiza, în iulie 2017, in care protagonist este vicecancelarul Heinz-Christian Strache.

Imaginile îl arată pe acesta vorbind cu o femeie care pretinde că este nepoata unui oligarh rus. Heinz-Christian Strache promitea contracte publice în schimbul unui ajutor financiar pentru formaţiunea sa înaintea alegerilor legislative, programate câteva luni mai târziu. După scandalul iscat de filmare,Strache şi-a dat demisia din postul de vicecancelar şi din cel de preşedinte al FPOe.