Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că Administrația de la Washington a înaintat negocierile cu Administrația de la Beijing, în contextul în care cele două forțe economice încearcă să își încheie disputele. „Voi spune acest lucru: facem progrese impresionante cu China”, a declarat Donald Trump. Donald Trump a anunţat vineri […]
INTERNATIONAL
Brexit| Michel Barnier : Nu avem motive să fim optimiști privind un acord cu Londra
Negociatorul-șef al UE, Michel Barnier, a declarat că nu are motive să fie optimist în ceea ce privește șansele de a ajunge la un acord cu Londra, referitor la ieșirea marii Britanie din Europa. „Nu avem motive să fim optimişti privind şansele să ajungem la un acord înaintea summitului european organizat […]
SUA interzice țigările electronice aromate. Șase oameni au murit din cauza unei boli provocate de acestea
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat miercuri, 11 septembrie, în cadrul unei conferințe de presă, că Administrația sa va interzice țigările electronice cu arome, pe fondul îngrijorărilor tot mai mari legate de efectele nocive ale acestora asupra sănătăţii, informează The Guardian. Donald Trump le-a declarat jurnaliștilor de la Casa […]
Brexit| Boris Johnson, în căutarea unui acord cu UE, după o serie de dezvăluiri în Parlament
Premierul britanic, Boris Johnson, a anunțat marți, 10 septembrie, că vrea să depună eforturi pentru a ajunge la un nou acord cu Uniunea Europeană. Decizia lui vina în urma unor dezvăluiri usturătoare din partea Camerei Comunelor, care se opune strategiei sale, aceea a unui Brexit cu orice preț, informează BBC. […]
George Ciamba, anunț pentru românii din Marea Britanie. Ce spune despre statutul de rezident
George Ciamba, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, a anunțat, într-o postare pe Twitter, că românii care locuiesc în Marea Britanie vor avea timp până la finalul anului 2020 să se înregistreze pentru statutul de rezident. “Veşti însorite de la Londra, în pofida ceţii Brexit. Cu ocazia unei convorbiri telefonice, ministrul […]
Regina Elisabeta a II-a a aprobat legea care împiedică un Brexit fără acord. Parlamentul britanic a fost suspendat
Regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a a aprobat promulgarea proiectului de lege care are ca scop evitarea producerii unui Brexit fără acord. Practic, procedura regală de aprobare e doar o formalitate, înainte de promulgarea alegerilor, transmite BBC. Membrii Camerei Comunelor din Parlamentul de la Londra au aprobat la începutul lunii […]
Boală misterioasă cauzată de țigările electronice. 5 oameni au murit, iar numărul bolnavilor s-a dublat
Numărul deceselor provocate de țigările electronice continuă să crească în Statele Unite. 5 oameni au murit din cauza unei boli pulmonare, iar numărul persoanelor suspectate că s-au îmbolnăvit din această cauză s-a dublat. Aceste dispozitive sunt folosite și de mulți români, ba chiar au devenit un accesoriu de nelipsit. Adolescenţii […]
Lupta pentru Brexit|Guvernul britanic va suspenda Parlamentul azi
Lupta pentru Brexit pare de neoprit. Termenul limită pentru ieșirea Marii Britanii din UE se apropie, iar Guvernul și Parlamentul se află într-un “război”. Guvernul lui Johnson a pierdut majoritatea în Parlament, dar premierul nu se dă bătut. Purtătorul de cuvânt al premierul, a declarat că Guvernul va suspenda Parlamentul […]
Robert Mugabe, fostul președinte al statului Zimbabwe, a murit la vârsta de 95 de ani
Robert Mugabe, fostul președinte al statului Zimbabwe, numit și “icoana independenței”, fiind primul ales în anul 1980 în urma proclamării independenței, a murit la vârsta de 95 de ani, transmite BBC. Familia lui a confirmat că avea probleme de sănătate, fiind internat în spital, în Singapore, încă din luna aprilie. […]
Boris Johnson : Prefer să fiu mort într-un șanț decât să cer amânarea Brexit
Premierul Boris Johnson a promis că nu va amâna ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană stabilită pentru 31 octombrie. Johnson a afirmat că preferă să fie “mort într-un șanț” decât să solicite Uniunii Europene extinderea termenului pentru ieșirea țării din Blocul comunitar, informează Reuters. Premierul a fost întrebat dacă le […]
VIDEO| Un alt atentat la Kabul. A avut loc lângă cartierul general al NATO
O maşină încărcată cu explozibil a fost detonată joi în estul capitalei afgane Kabul, în apropierea zonei în care se află misiunile diplomatice străine, printre care ambasada Statelor Unite şi sediul misiunii NATO Atacul a fost revendicat de talibani, însă nu se știe exact numărul total al victimelor. Ultimul bilanț […]
Marea Britanie renunță la planul de a opri libertatea de circulație pentru cetățenii UE imediat după Brexit
Guvernul britanic a renunţat la planul de a opri libertatea de circulaţie pentru cetățenii din state UE imediat după producerea Brexit şi va acorda acestora drept de şedere temporară pe o perioadă de trei ani, informează Reuters. Anunţul făcut luna trecută de Guvernul de la Londra privind anularea bruscă, imediat […]
Lovitură pentru Boris Johnson. Camera Comunelor a votat legea prin care oprește Brexit fără acord
Premierul Boris Johnson a avut parte de o nouă înfrângere în Parlamentul de la Londra. Membrii Camerei Comunelor au aprobat miercuri, 4 septembrie, cu 327 de voturi, un proiect care să evite ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără acord, informează BBC. Legea va ajunge în Camera Lorzilor, unde urmează […]
VIDEO| Atac terorist la Kabul. Un diplomat român a murit, iar altul a fost grav rănit
Un atentat sinucigaș, revendicat de talibani, a avut loc în centrul capitalei afgane, Kabul. Un reprezentat al misiunii diplomatice a României la Kabul a murit, iar altul a fost grav rănit, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Un vehicul a explodat în apropierea unei clădiri folosite de organizațiile internaționale, iar […]
Lupta pentru Brexit| Opoziția britanică a obținut controlul în Parlament. Boris Johnson amenință cu alegeri anticipate
Partidul Conservator din Marea Britanie, condus de premierul Boris Johnson, a pierdut marți majoritatea în Parlament, după ce conservatorul pro-european, fost ministru al Justiției, Phillip Lee a demisionat din partid. Parlamentarul Phillip Lee a anunțat că devine membru al Partidului Liberal Democrat. El și-a anunțat demisia chiar în timpul discursului pe […]
Brexit| Boris Johnson : Părăsim UE în data de 31 octombrie fără doar și poate
Premierul britanic Boris Johnson a declarat luni, 2 septembrie, că nu doreşte organizarea de alegeri generale şi a îndemnat parlamentarii să nu susţină „o altă amânare inutilă” a ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, sugerând că în caz contrar ar putea convoca alegeri anticipate pe 14 octombrie. Johnson a precizat […]
Schimbare de planuri pentru UK. Nu va bloca libera circulație a cetățenilor UE. Care este motivul
Planurile Guvernului britanic de a pune capăt liberei circulații a cetățenilor UE de la 31 octombrie, ziua planificată pentru părăsirea Uniunii Europene, nu pot fi puse momentan în aplicare, asta după ce avocații angajați de autorități au avertizat că s-ar putea declanșa haosul. Potrivit Daily Mail, miniștrii cabinetului condus de […]
ONU : Oceanele, sursă de viață pe Terra, sunt pe cale să devină cei mai mari dușmani ai omenirii
Oceanele, sursă de viaţă pe Terra, ar putea deveni cei mai mari duşmani ai omenirii dacă nu se va acţiona pentru stoparea emisiilor de gaze cu efect de seră, potrivit unui raport al Grupului Interguvernamental de Experţi asupra Climatului (IPCC), obţinut de AFP. SUA, China, Uniunea Europeană şi India reprezintă […]
Rusia a efectuat exerciții militare cu muniție reală în Marea Neagră
Avioane militare multirol, de tip Suhoi Su-30SM, care aparțin flotei ruse a Mării Negre, au efectuat exerciții cu muniție reală. Exercițiul a avut ca scop simularea distrugerii navelor inamice, au anunţat autorităţile de la Moscova. „Avioane Suhoi Su-30SM ale Flotei militare a Mării Negre au exersat misiuni de căutare şi […]
VIDEO| Proteste la Londra după suspendarea Parlamentului la cererea premierului Boris Johnson. “Opriți lovitura de stat”
Decizia premierului Boris Johnson, de a suspenda Parlamentul, până pe 14 septembrie, cu două săptămâni înainte de Brexit, a stârnit un val de proteste la Londra. Mii de britanici au ieșit în stradă miercuri seara, 28 august, după anunțul premierului, pentru a-și striga nemulțumirile. Mai mult, o petiție online contra […]
Brexit| Prima demisie după suspendarea Parlamentului. Opoziția condamnă manevra lui Boris Johnson, denunțând o “lovitură de stat”
Ruth Davidson va demisiona din funcţia de lider al filialei din Scoţia a Partidului Conservator, în contextul deciziei premierului Boris Johnson de suspendare a Parlamentului pentru a facilita producerea Brexit fără niciun acord, potrivit surselor citate de Sky News. Conform unei surse, Ruth Davidson a declarat că “vrea să petreacă […]
Brexit|Parlamentul britanic a fost suspendat la cererea premierului Boris Johnson
Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a cerut Reginei Elisabeta a II-a să suspende Parlamentul, în încercarea de a bloca intervenția forului legislativ în procedurile legate de Brexit, fie prin blocarea unei ieșiri din UE fără un acord, fie blocarea cu totul a ieșirii. Propunerea a fost aprobată de Regina Elisabeta […]
Jeremy Corbyn : Partidul Laburist va face tot ce este necesar pentru a opri un Brexit fără acord
Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist, aflat în opoziție, a spus că va face tot ce este necesar pentru a preveni ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană fără un acord. Laburistul Jeremy Corbyn, a declarat că părăsirea Uniunii Europene fără acord, va face ca Marea Britanie să ajungă la mila […]
Germania, cea mai mare economie din Europa, în pragul recesiunii
Starea segmentului de producție din Germania e tot mai precară. Exporturile au scăzut cu 1,3%, cel mai mare declin național din ultimii șase ani. Astfel, economia nemțească, a ajuns la o contracție serioasă a PIB-ului, a doua pe anul acesta. Analiștii consideră că, printre altele, ar putea fi un efect […]
Protestele din Hong Kong| Autoritățile au folosit, pentru prima dată, tunuri cu apă și gaze lacrimogene
Protestele din Hong Kong degenerează şi capătă forma unei revoluţii în adevăratul sens al cuvântului. China ia măsuri drastice împotriva celor care protestează, iar pentru prima dată în istoria recentă, au fost folosite tunrile cu apă, iar oamenii însărcinaţi cu menţinerea ordinii au apelat la ameninţări cu muniţie reală. Însă, […]











