Reportaj SKY NEWS| Un fenomen care ia amploare în UK – Imigranți asiatici cu acte românești falsificate

Un reportaj realizat de jurnaliștii Sky News, scoate la iveală un fenomen care ia amploare în UK. Imigranții asiatici au intrat în Marea Britanie folosindu-se de acte românești falsificate. Autoritățile depun eforturi mari pentru diminuarea acestui fenomen, însă fac față cu greu, deoarece tot mai mulți imigranți încearcă să pătrundă ilegal în țară.

Materialul prezintă o zi “obișnuită” a Echipei de Imigrare care încearcă să depisteze de unde sunt veniți imigranții și cum au intrat în posesia actelor false.

Toți dintre cei care se află la sediul echipei de Imigrări afirmă că sunt români, iar actele, deși falsificate, par atât de reale încât n-ai zice că nu sunt adevărate. Mulți dintre ei sunt din Pakistan, conform autorităților.

“Am auzit o mulțime de lucruri, noi credem că sunt pakistanezi. Produc acte de identitate românești”, a spus un membru al Echipei de Imigrări. “Încercăm să găsim de unde au obținut acele documente, probabil că au legătură cu angajatorul”, a mai adăgat acesta.

Pentru a încerca să identifice dacă imigranții sunt din România sau nu, aceștia i-au supus la un test de cultură generală, mai exact să indice vecinii României. Bărbatul a reușit să ghicească doar două țări : Bulgaria și Republica Moldova. Pe lângă testul de cultură generală, o altă metodă de identificare a fost o aplicație pe telefonul mobil care să indice dacă bărbatul chiar este român. Însă, aplicația l-a învins, dar n-a reușit să identifice originea sa.

Prins, anchetatorul l-a întrebat de unde este, însă acesta s-a bâlbâit și n-a răspuns.

Peste 69 de angajați pătrunși ilegal în țară au fost identificați de autorități, iar 19 dintre ei au fost arestați. Angajatorul a fost prins cu 60.000 de lire sterline și acuzat pentru deținerea de acte false.

Marea Britanie este pe primul loc în topul imigranților din Europa. În ultimii ani procentul imigranților care folosesc acte false pentru a pătrunde pe teritoriul Marii Britanii a crescut semnificativ.