Real Madrid, cel mai mare contract de sponsorizare din istoria fotbalului

Real Madrid se îndreaptă cu pași repezi spre cel mai mare contract de sponsorizare din fotbal. Echipa condusă de Zinedine Zidane a ajuns la un acord pentru prelungirea contractului cu Adidas, în schimbul sumei de aproape 1,6 miliarde de euro pe 12 ani, adică peste 120 de milioane de euro pe sezon, potrivit Marca.

Cele două părți au urma să semneze noua înţelegere la finalul actualului sezon. Potrivit acordului, Real Madrid va beneficia de 20% din vânzările legate de produsele cu însemnele lor, precum și de echipament sportiv pentru echipele clubului în valoare de nouă milioane de euro. Iar Adidas va beneficia de un uriaş spaţiu pentru un magazin pe stadionul Santiago Bernabeu, care va intra într-un amplu proces de modernizare.

Adidas are colaborări începând din sezonul viitor și cu echipe precum Bayern Munich, Manchester United şi Arsenal Londra, în timp ce concurenții Nike vor putea să se laude cu Barcelona, Paris Saint-Germain, Chelsea, Tottenham Hotspur și Atletico Madrid. Puma, un alt producător german, îi îmbracă pe fotbaliștii echipelor Manchester City, Valencia, AC Milan, Borussia Dortmund sau Palmeiras.

Recordul le aparține în prezent celor de la Manchester United, care, în 2015, s-au înțeles cu Adidas pentru un contract pe 10 ani. Producătorul german de echipament sportiv a fost de acord să plătească “diavolilor” aproximativ 877 de milioane de euro.