RAPORT | 60% dintre bărbaţii americani sunt taţi. Câţi dintre ei sunt şi căsătoriţi

În Statele Unite trăiesc 121 de milioane de bărbaţi, iar peste 60% dintre ei sunt taţi. Concluziile apar într-un raport publicat recent de Biroul american de recensământ, cu prilejul Zilei Tatălui. Acelaşi raport mai arată că trei sferturi dintre taţi sunt căsătoriţi, aproape 13% erau divorţaţi la momentul colectării datelor, iar 8% nu au fost niciodată căsătoriţi.

În plus, taţii sunt mai educaţi decât bărbaţii care nu au copii, în Statele Unite. Explicaţia ar fi că taţii se simt mai responsabili să ofere la rândul lor educaţie copiilor. De asemenea, există diferenţe mari între bărbaţi şi femei în privinţa joburilor atunci când au copii mici. În timp ce aproape 90% dintre taţii cu copii sub şase ani muncesc, doar 60% dintre mame au un loc de muncă.

Potrivit raportului, hispanicii devin taţi la vârste fragede, de 20 de ani, urmaţi de americanii de culoare, de caucazieni şi abia apoi de asiatici.