,,Rabla pentru electrocasnice”, o nouă rundă de înscrieri. Când va fi lansată

Programul Rabla pentru electrocasnice începe marți, 18 iunie, când va fi lansată o nouă rundă de înscrieri pentru persoanele care vor să-şi cumpere, la schimb cu un aparat vechi, un televizor, frigider, masina de spalat rufe sau masina de spalat vase.

Cei care se înscriu în program vor primi un voucher în valoare de 200 de lei pentru o mașină de spălat rufe clasa A 2+ și 300 de lei pentru una A3+.

Pentru mașinile de spălat vase valoarea tichetului este de 300 de lei pentru aparatele cu eficiență energetică A2+ și 400 de lei pentru cele A3+.

Pentru aparatele de aer condiționat, oamenii vor primi un tichet de 400 de lei.  Pentru frigiderele A2+ voucherul este de 300 de lei și de 400 pentru aparatele A3+. 

Predarea aparatului electrocasnic vechi se va face în momentul livrării celui nou.

La sesiunea trecută, banii din cadrul ,,Rabla pentru electrocasnice” au fost epuizaţi în 24 de ore de la lansare.