Proteste masive în Venezuela. Liderul opoziției a făcut un apel la grevă generală, în timp ce Maduro promite pedepsirea trădătorilor

Un nou val de proteste în Venezuela. Susținători ai preşedintelui Nicolas Maduro, dar şi opozanţii săi au organizat miercuri manifestaţii în capitala ţării, Caracas. Cei din urmă au fost încurajați de liderul opoziţiei, Juan Guaido, care a făcut apel la organizarea „celui mai mare protest” din istoria Venezuelei, lansând un apel la grevă generală. Tot el a cerut armatei să ajute la înlăturarea lui Maduro, care a promis să îi pedepsească pe “trădătorii” responsabili de revolta militară eşuată.

Liderul opoziției a îndemnat la continuarea protestelor. ,,Ştim că Maduro nu are susţinerea şi respectul forţelor armate. Am văzut că protestele dau rezultate. Trebuie să menţinem presiunea”, a spus Guaido într-un mesaj video postat pe reţelele de socializare.

Iar Nicolas Maduro a avertizat că nu va avea “nicio ezitare” să îi “trimită după gratii pe responsabilii acestei lovituri de stat criminale”, organizată, în opinia sa, de John Bolton, consilierul pe probleme de securitate naţională al preşedintelui american, Donald Trump.

“Marți un grup de trădători antrenaţi de dreapta pucistă a vrut să se impună (…) Au fugit din ambasadă în ambasadă, justiţia îi caută şi în curând vor merge în închisoare pentru trădare şi crimele lor”, a spus şeful statului.

Mai bine de 35 de persoane au fost rănite în cursul unor ciocniri între forţele ordine şi manifestanţi, în cadrul unui marş al susținătorilor lui Juan Guaido de 1 Mai, la Caracas.

Pe fondul acestei crize fără precedent, Venezuela încă este disputată de președintele ales al Venezuelei, Nicolas Maduro, şi de liderul opoziţiei, Juan Guaido, autoproclamat şef al statului. Juan Guaido dă vina pe ineficiența regimului condus de Maduro pentru situația critică a țării. Președintele nu mai este recunoscut de o mare parte din comunitatea internaţională, dar si de o mulțime de venezueleni. Guaido a câştigat susţinerea Statelor Unite şi a majorităţii statelor occidentale. În schimb, forţele armate au rămas de partea lui Maduro, care este susţinut de Rusia, China şi Cuba. Miercuri, secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a declarat că presedintele Trump este pregătit ca armata americană să intervină în Venezuela, la nevoie.