Procesul lui Darius Vâlcov, amânat până la toamnă. Numele unui greu din PNL, pronunțat în sala de judecată

Darius Vâlcov va avea o vară liniștită. Înalta Curte de Casație și Justiție a amânat pentru 17 septembrie, procesul în care fostul primar al Slatinei și fost consilier al premierului Dăncilă a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, scrie G4 media. Aproape o oră și jumătate le-a trebuit judecătorilor din completul de 5 să pronunțe acest verdict.

Ce s-a întâmplat în sala de judecată

Avocații lui Darius Vâlcov au solicitat un nou termen în dosar pe motiv că două dintre judecătoarele care au fost numite în completul inițial, Ioana Bogdan și Gianina Arghir, sunt în concediu. Ele sunt înlocuite de alți doi judecători. Apărarea a încercat să argumenteze că înlocuirea celor două încalcă principiul continuității, potrivit căruia judecătorii care pronunță sentința trebuie să fie aceiași care administrează și probele.

De asemenea, avocatul lui Darius Vâlcov cere audierea lui Vasile Blaga argumentând că denunțătorul Theodor Berna a intrat în contact cu Vâlcov prin intermediul lui Blaga. Audierea acestor martori a fost solicitată și în faza de fond, însă completul de trei judecători a respins-o. De cealaltă parte, procurorul DNA a precizat că audierea lui Vasile Blaga nu este utilă acestei cauze, întrucât inculpatul Vâlcov a formulat un denunț împotriva lui Vasile Blaga, care a fost clasat.

În cele din urmă, următorul termen a fost stabilit pentru data de 17 septembrie.

Care sunt acuzațiile în dosar

Potrivit DNA, în cursul anului 2009, omul de afaceri Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion, l-a contactat pe Darius Vâlcov, la acea dată primar al municipiului Slatina, căruia i-a propus ca, în schimbul câștigării unei licitații cu SC Compania de Apă Olt SA, pentru lucrări în Slatina, Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate, scrie Agerpres.