Bill de Blasio a dat de pământ cu Amazon Inc. după decizia de a se retrage din proiectul celui de-al doilea centru din oras, numindu-l drept “un exemplu de abuz al puterii corporatiste, care loveşte în oamenii aflaţi în câmpul muncii”. Primarul a mai spus, la o emisiune de la NBC: “Amazon tocmai şi-a luat mingea şi a plecat acasă, confirmând cele mai negre temeri ale oamenilor despre America corporatistă”.
Declaraţiile sale dure vin după ce recent, cel mai mare retailer online din lume a anulat brusc planurile de a ridica un campus corporatist în Queens, New York, după criticile unor politicieni. “Nu au suportat căldura din bucătarie”, a mai comentat de Blasio, precizând că “Au lăsat o mulţime de oameni muncitori fără această afacere. În plus, primarul spune că nu a exclus o candidatură pentru prezidenţiale, precizând că mesajul său despre corporaţii va rămâne în ciuda deciziei sale pe această temă.
După anunţul de retragere făcut de Amazon, a izbucnit o dezbatere aprinsă în spaţiul public. Se ridică întrebarea dacă oficialii locali şi activiştii ar trebui învinuiţi pentru că New York-ul a pierdut între 25.000 şi 40.000 de joburi foarte bine plătite, în domeniul tehnologiei. De asemenea, lumea se întreabă dacă firma a reacţionat prea dur la îngrijorările publice. Dacă proiectul s-ar fi materializat, New York-ul ar fi putut să se transforme într-o alternativă la Silicon Valley din California.
Atacul lui de Blasio a început de sâmbătă, când a scris în New York Times că “lecţia este că corporaţiile nu mai pot ignora furia în creştere pe tema inegalităţii economice”, catalogând lunga competiţie dintre oraşe pentru a găzdui al doilea sediu Amazon “o formă de război economic care ar trebui prevenit la nivel naţional”. Pe lângă promisiunea că va crea joburi, Amazon a propus să lucreze cu LaGuardia Community College şi să-i înveţe pe elevi noţiuni tehnologice de bază. După ce a făcut lobby agresiv ca să câştige afacerea, De Blasio cu guvernatorul New York-ului au avut de înfruntat nervozitatea şi criticile politicienilor locali şi ale comunităţii. Aceştia au reproşat atât că nu au fost implicaţi în proces, dar şi cele trei miliarde de dolari promise drept stimulente de la stat pentru o companie care valorează 1 trilion de dolari, în timp ce oraşul se confruntă cu tăieri de la buget.
[finviz ticker= AMZN width=650]