
Secretarul de stat american Mike Pompeo, aflat într-un turneu diplomatic în Europa, a declarat că SUA vor face tot ce le stă în putere pentru a opri construcţia gazoductului Nord Stream 2 care ar urma să lege Rusia de Germania. Totodatã, secretarul de stat american a subliniat cã gazoductul ar urma sã fie sursã de bani pentru Rusia, în detrimentul Europei. Mai mult, Pompeo a subliniat lipsa voinţei de compromis din partea Washingtonului pe această temă. Asta în contextul în care Germania a făcut deja un gest de apropiere faţă de SUA si a promis cã din următorii ani va importa gaz natural lichefiat american si va construi infrastructura necesară. “Deşi acest tip de tranzacţie comportă cu siguranţă un aspect comercial, el comportă un risc enorm pentru securitate. (…) Cred că preşedintele Trump a fost foarte clar asupra faptului că SUA vor face tot ce le stă în putere pentru ca securitatea europeană să fie pe primul plan în ceea ce priveşte deciziile energetice”, a declarat Pompeo în cadrul unei conferinţe de presă comune cu ministrul polonez de externe, Jacek Czaputowicz. Noul gazoduct, a cãrei constructie a început anul trecut, ar urma sã transporte gazul rusesc direct în Germania, prin Marea Baltică si ar permite dublarea capacităţilor primului Nord Stream, care deja transportă gaz de pe coasta baltică a Rusiei până în Germania. “Împărtăşim punctul de vedere potrivit căruia proiectul Nord Stream 2 nu serveşte securităţii energetice a Europei, îl considerăm un proiect ratat, chiar prejudiciabil pentru securitatea energetică a continentului”, a declarat oficialul polonez Jacek Czaputowicz. Ţările baltice, Polonia, dar si Ucraina, care pare eliminatã ca tarã de tranzit, consideră Nord Stream 2 un pericol pentru securitatea lor naţională. Tensiunile generate de acest proiect sunt vechi, dar în ultima perioadã amenintãrile celor care sunt împotriva lui s-au intensificat. Criticii spun că această conductă ar fi o armă în mâna Rusiei, adepţii proiectului susţin contrariul si anume că acesta ar asigura aprovizionarea cu energie a Europei.

Scrie un mesaj…