Pericol pentru sănătate: carnea de pui din supermarketurile germane, plină de superbacterii rezistente la medicamente

Concluziile unui studiu realizat în Germania cu privire la carnea de pui din supermarketuri sunt cel puțin alarmante. Jumătate din carnea de pui comercializată în aceste magazine este contaminată cu germeni rezistenţi la antibiotic care reprezintă o ameninţare majoră la adresa sănătăţii, arată studiul.

Un ONG care se ocupă de protecţie consumatorilor a strâns 59 de probe din magazine precum Lidl, Real şi Penny şi le-a dus la un laborator universitar, unde au fost testate. Rezultatele au arătat că 56% din mostre conţineau bacterii rezistente. Iar o treime dintre ele aveau bacterii rezistente chiar şi la antibioticele de ultimă linie, care sunt foarte puternice și folosite numai în momentul în care nu mai există nicio altă variantă de tratament.

Carnea analizată provenea de la cele mai mari patru abatoare din Germania. Cercetătorii au precizat că rezultatele testelor vin ca urmare a practicilor folosite în ferme, unde sunt folosite medicamente în exces pentru a stimula creşterea animalelor.