Naomi Osaka este noul lider WTA. Nipona a depăşit-o pe australianca Ashleigh Barty în urma parcursului de la Rogers Cup (Toronto, Canada) şi revine pe prima poziţie.
Osaka s-a mai aflat pe fotoliul de lider mondial în perioada 28 ianuarie – 23 iunie 2019 (21 de săptămâni).
Simona Halep rămâne pe poziția a patra în ciuda abandonului din sferturile Rogers Cup.
Top 10 WTA:
- 1. Naomi Osaka – 6417p (+1)
- 2. Ashleigh Barty – 6256p (-1)
- 3. Karolina Pliskova – 6185p
- 4. Simona Halep – 5223p
- 5. Kiki Bertens – 5120p
- 6. Petra Kvitova – 4780p
- 7. Elina Svitolina – 4577p
- 8. Serena Williams – 3995p (+2)
- 9. Aryna Sabalenka – 3565p
- 10. Sloane Stephens – 3189p (-2)
În urma succesului de la Torono, canadianca cu origini românești Bianca Andreescu, a urcat 13 poziţii şi se află în prezent pe poziția 14.
Singura sportivă din România ce se mai regăsește în top 100 este Irina Begu care se află pe 91, urcând o poziție și acumulând 666 de puncte. Sorana Cîrstea a ajuns pe 103, iar Monica Niculescu se află în imediată apropiere, pe 104. În ultimele 2 săptămâni, Mihaela Buzărnescu s-a confruntat cu o criză de rezultate, drept consecință a coborât peste 70 de poziții, până pe 136. Ascensiunea Patriciei Țig din ultima lună a propulsat-o până pe poziția 138.