Oamenii au folosit mai multe resurse decât planeta Pământ poate să se regenereze într-un an

Dacă resursele Pământului ar fi un cont bancar, astăzi ar fi în faliment. Omenirea trăiește “pe credit”, deoarece bugetul pe care natura îl oferă în fiecare an s-a terminat pe 29 iulie.

Ziua în care se termină resursele generate de Pământ, Earth Overshoot Day (Ziua Suprasolicitării Pământului), marchează data când solicitările umanității depășesc capacitatea de regenerare a Pământului în acel an, iar anul acesta s-a întâmplat cu trei luni mai devreme, fiind considerat un record, conform datelor Global Footprint Network (GFN).

În ultimii 20 de ani, această zi s-a petrecut tot mai devreme, recordul fiind anul acesta, pe 29 iulie. Umanitatea folosește în prezent natura de 1,75 de ori mai rapid decât ecosistemele planetei noastre se pot regenera,  echivalentul exploatării a 1,75 de planete. Impactul consumului excesiv este deja vizibil prin lipsa apei în anumite zone, deșertificare, eroziunea solului, scăderea productivității solurilor, defrișări și fenomenele negative cauzate de dispariția pădurilor, dispariția speciilor, colapsul unor stocuri de pește și schimbările climatice.

Consumul excesiv diminuează resursele pe care le avem, dar și capacitatea de refacere a acestora. Iar epuizarea stocurilor și acumularea de deșeuri și emisii, în special cele de dioxid de carbon, pot continua pe o durată limitată până când ecosistemele încep să se degradeze și, în final, să colapseze. De aceea este important să acționăm acum, la toate nivelurile.

Global Footprint Network atrage atenția că dacă am reuși să mutăm Earth Overshoot Day câte 5 zile în fiecare an, umanitatea s-ar putea încadra din nou în limitele resurselor unei singure planete pe an, până în 2050.

Ziua Suprasolicitării Pământului se stabilește în funcție de o valoare medie la nivel global. Consumul de resurse efectiv este foarte diferit de la o țară la alta, de la o regiune la alta. Organizația internațională pentru protecția mediului WWF a anunțat că în emiratul Quatar, acest moment al suprasolicitării Pământului, când consumul depășește resursele, a fost atins deja după primele 42 de zile din an. În schimb, în Indonezia, abia după 342 de zile.

Dacă toată omenirea ar trăi ca în Germania, ar fi nevoie chiar de 3 planete. Și dacă totți oamenii globului ar avea același necesar de energie ca cetățenii SUA, ar fi nevoie de 5 planete pentru a asigura aceste nevoi, conform WWF.

Cum putem reduce impactul negativ pe care îl avem asupra resurselor planetei

Transpotul personal contribuie cu 17% la amprenta ecologică a umanităţii. Potrivit GFN, dacă am reduce utilizarea maşinilor cu 50% la nivel mondial şi ne-am asuma că o treime din distanţa parcursă, în prezent, cu maşina este înlocuită cu transportul public, iar restul de mersul pe jos sau bicicleta, EOD s-ar muta cu 11,5 zile mai târziu.

Hrana contribuie cu 26% la amprenta umanităţii. O treime din hrana produsă în lume, pentru consumul uman, este risipită şi înseamnă 9% din amprenta noastră. Dacă la nivel global am reduce risipa alimentară la jumătate, la nivel de retail şi consumatori, EOD ar fi cu 10 zile mai târziu. Dacă am înlocui 50% din consumul de carne cu hrană vegetariană, am muta data 15 zile (din care 10 zile doar pentru că am reduce emisiile de metan de la animale).

În prezent,  emisiile de carbon sunt principalul motiv pentru care vom lăsa moştenire datorii uriaşe generaţiilor viitoare: amprenta de carbon reprezintă 60% din cererea omenirii asupra naturii. Dacă am reduce emisiile de carbon din amprenta noastră cu 50%, am ajunge să consumăm resursele a 1,2 planete, în loc de 1,75, iar EOD ar fi mai târziu cu 93 de zile. De asemenea, dacă ar fi folosite corespunzător, tehnologiile existente pentru clădiri, procese industriale şi producerea de electricitate ar putea muta EOD cu 21 de zile, fără să se piardă din productivitate sau confort, potrivit raportului Global Footprint Network.