
Două dintre cele mai mari bănci internaţionale de dezvoltare, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi International Finance Corporation, divizie a Băncii Mondiale, au trimis la începutul lunii o scrisoare autorităţilor de la Bucureşti în care îşi prezintă îngrijorările cu privire la taxa pe bănci din România. În aceeasi scrisoare trimisa Guvernului, institutiile s-au plâns în mod oficial de planurile politicienilor de a aplica o nouă taxă în sectorul bancar, transmite Reuters. Asta dupã ce, la sfârsitul anului trecut, Executivul condus de Viorica Dãncilã a stabilit, prin Ordonanţa 114, impozitarea activelor financiare ale băncilor în cazul unui nivel al ROBOR mai mare de 2%, cunoscuta “taxă pe lăcomie”. Contributia a fost introdusă în pofida avertismentelor lansate de investitori.
Purtătorul de cuvânt al Bancii Europeane pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a confirmat ca scrisoarea a fost trimisa autoritatilor de la Bucuresti.
“Nu putem discuta public conţinutul corespondenţei noastre cu autorităţile şi nu avem alte comentarii la acest moment”, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, declara la sfârsitul anului trecut că băncile vor modifica noile contracte astfel încât să-şi acopere o eventuală pierdere, iar acest lucru va fi sancţionat.
“Încercăm să anticipăm paşii următori ai băncilor. Probabil că unul dintre paşi va fi ca, în noile contracte, băncile să-şi mărească marja fixă, pentru a-şi ascunde eventual această scădere a ROBOR. Abia aşteptăm să vedem un astfel de fapt. Va urma altă serie de măsuri”, a spus ministrul.
Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a vorbit ieri (nr. luni) despre scrisoarea trimisa de BERD, institutie care deţine participaţii mari la mai multe bănci româneşti. “Cei de la BERD au o mare problemă, pentru că în cazul Banca Transilvania, de exemplu, zeci dacă nu sute de mici investitori străini au cumpărat acţiuni pe baza credibilităţii lor. Atunci când au văzut ce s-a întâmplat pe bursă au început să pună întrebări cu privire la cei care au promovat ideea că România are o legislaţie stabilă, responsabilă, predictibilă şi rezonabilă”, a spus Isărescu.
Analiştii sunt de pãrere că taxa pe activele bancare ar aduce pierderi mari bancilor. Ei mu sunt de acord nici cu faptul ca politicienii au legat taxa de evolutia indicelui ROBOR.
BERD este un acţionar la Banca Transilvania, a doua mare bancă din România