“Nasty” va face muncă în folosul comunităţii

Fostul numărul 1 Mondial în tenis a recunoscut faptele în procesul în care era acuzat că a condus sub influenţa alcoolului, cu permisul suspendat, după care a refuzat să se supună la recoltarea de probe biologice. Prezent la primul termen al procesului, Ilie Năstase, în vârstă de 72 de ani, a acceptat să muncească în folosul comunităţii. Toate acestea, în schimbul judecării prin procedură simplificată și a amânării executării pedepsei. El risca până la 6 ani de închisoare, dacă era găsit vinovat. Instanţa a admis cererea sa. “Regret foarte mult situaţia. Am şi eu o familie, copii şi regret”, a mărturisit fostul copil teribil al tenisului.
Incidentul care l-a avut drept personaj principal pe Ilie Năstase s-a petrecut la mijlocul anului trecut. Atunci, poliţiştii rutieri au fost nevoiţi să blocheze maşina fostului tenismen din cauză că acesta a plecat în timpul controlului, fără acordul agentului. Drept urmare, două echipaje i-au luat urma și l-au blocat în trafic după 200 de metri. În acel moment, fostul sportiv a fost dat jos din mașină și încătușat. Poliţiştii au declarat atunci că fostul jucător de tenis a refuzat să i se facă alcooltestul şi a manifestat un comportament agresiv. Apoi, Năstase a fost dus la sediul INML, unde a acceptat să sufle în aparatul etilotest. Acesta a indicat o alcoolemie de 0, 55 mg în aerul expirat. Năstase nu a fost de acord să i se preleveze probe biologice, așa că agenții l-au condus la sediu. Fostului jucător de tenis i-a fost întocmit astfel dosar penal şi a fost amendat cu 1.000 de lei. Apoi a plecat acasă.
Dar povestea nu s-a încheiat aici. La câteva ore, Ilie Năstase a fost surprins din nou în trafic, când făcea un viraj stânga peste linia continuă, cu un scuter. Fostul tenismen venea de la Spitalul Floreasca. A vrut să-și scoată certificat medico-legal pentru rănile suferite la încătușare. Dar s-a ales cu un dosar penal, pentru conducere cu permis suspendat. Ulterior, polițiștii au realizat că Năstase avea nevoie și de categoria A ca să poată conduce scuterul. Pentru că a trecut peste linia continuă, Năstase a mai primit o amendă de 1.305 lei şi 6 puncte de penalizare.  
“Este şi culpa domnului Năstase şi a organelor de poliţie. A avut o atitudine sinceră. A precizat că nu credea că săvârşeste o infracţiune că refuză prelevarea de sânge. (…) Legat de-a doua faptă, distanţa dintre cele două fapte este mică. Între 4 dimineaţa şi 11 când, a mers la camera de gardă pentru că prezenta leziuni grave care i-ar fi pus viaţa în pericol.
Stătuse 3 ore la Mina Minovici (institutul de Medicină Legală, n.r.), stresul post traumatic cauzat de încătuşare, starea emoţională era de înţeles. (…) Nu s-a urcat la volan, a luat scuter pentru că avea permis de conducere eliberat la Monaco, potrivit căruia avea dreptul să conducă acel scuter. Nu a ştiut că dreptul de a conduce i-a fost suspendat”, a spus, în faţa instanţei de la Judecătoria Sectorului 1, apărătorul lui Ilie Năstase. Totodată, avocatul a subliniat că solicită, în numele clientului său, posibilitatea de a se “îndrepta”, fără a-i fi pătat cazierul.