Mazda Motor Corporation a prezentat ediția aniversară Mazda MX-5 30 de ani în culoarea Racing Orange.
În plus față de Racing Orange, ediția aniversară MX-5 30 de anidispune de jante din aluminiu forjat (Rays ZE40 RS30) dezvoltate exclusiv pentru MX-5 în colaborare cu Rays Co., Ltd. și o insignă aniversară de 30 de ani, care afișează numărul de serie al modelului. Potrivit reprezentanţilor companie, vânzările vor fi limitate la 3.000 de unități în întreaga lume, incluzând atât modelele soft-top cât și RF.
Inaugurat la Salonul Auto de la Chicago din 1989, MX-5 a fost un adevărat succes. După trei decenii și patru generații, încă mai domină piața roadsterelor. Pe parcurs, modelul cu două locuri a rămas fidel principiului original al unui roadster: accesibil, ușor și, distractiv de condus. Salonul Auto de la Chicago este deschis până pe 18 februarie. La ediţia din acest an sunt aşteptaţi până la 50.000 de vizitatori şi peste 500 de expozanţi. Intrarea costă 13dolari pentru un adult, 7 dolari pentru seniorii de peste 62 de ani şi pentru copiii cu vârste între 7-12 ani şi gratuită pentru copiii de sub şase ani, însoţiţi de familie. Evenimentul va include mai multe show-uri precum Sports Team Pride Day, Chicago Auto Show Food Drive sau Craft Beer Night.