Lidl retrage de la raft sandvişul “Chef Select”. Produsul poate provoca alergii

Dacă aţi cumpărat sandviş “Chef Select” cu pui ori salam de Sibiu de la Lidl, produs de Tip Top, îl puteţi arunca sau returna. Lidl a scos de la vânzare produsul, indiferent ce termen de valabilitate are acesta, pe motiv că este periculos pentru persoanele alergice. Anunţul a fost făcut de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

“S-a constatat că produsele afectate conţin făină de soia nedeclarată pe etichetă. Din cauza posibilelor reacţii alergice la ingerare, clienţii cu alergie la soia ar trebui să ţină cont neapărat de retragere şi să nu consume în niciun caz produsele. Pentru acele persoane care nu sunt alergice la soia, produsele sunt apte pentru consum”, anunţă Lidl.