
Comisia LIBE a Parlamentului European a decis: Laura Codruţa Kovesi a primit 26 de voturi, 22 de voturi a obţinut Francois Bohnert, un singur vot pentru Andres Ritter din Germania. Au fost 50 de votanţi, 49 de voturi exprimate pe tema procurorului-şef al Parchetului European. “Sunt foarte bucuroasă. Vă mulţumesc tuturor celor care m-aţi susţinut”, a declarat Kovesi pe aeroport, pentru jurnaliştii G4Media.
Aseară, în Comisia de control bugetar, Laura Codruţa Kovesi a fost, de asemenea, preferata eurodeputaţilor. Ea a obţinut 12 voturi, francezul Francois Bohnert a primit 11 voturi, iar procurorul german,tot un singur vot, ca şi astăzi. Laura Codruţa Kovesi este în acest moment favorită pentru a prelua şefia Parchetului European, în ciuda scandalului din România. Acum urmează negocieri politice cu reprezentanţii Consiliului.