Președintele SUA, Donald Trump, îl va primi pe Klaus Iohannis, la Casa Albă, în 20 august. Cei doi lideri “vor discuta cel mai bun mod de a înfrunta problemele de securitate comune”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Casei Albe.
“Președintele Donald Trump îl va primi pe președintele României, Klaus Iohannis, la Casa Albă, în 20 august 2019. Cei doi lideri vor discuta cel mai bun mod de a înfrunta problemele de securitate comune și căile de a dezvolta schimburile comerciale și parteneriatele în energie”, a spus purtătorul de cuvânt al Casei Albe.
Conform acestuia, vizita lui Klaus Iohannis la Casa Albă, are loc în contextul marcării de către România a 30 de ani de la căderea comunismului și a 15 ani de la aderarea la NATO.
„Preşedintele aşteaptă cu nerăbdare să celebreze aceste importante aniversări cu preşedintele Iohannis” , a mai spus purtătorul de cuvânt.
Și Administrația Prezidențială a transmis un comunicat prin care a anunțat că președintele Klaus Iohannis va efectua în perioada 19-20 august o vizită la Washington D.C., la invitaţia preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump.
Potrivit comunicatului Administraţiei prezidenţiale, “preşedintele României va evidenţia, şi cu această ocazie, faptul că ţara noastră va continua să fie un partener strategic solid şi un aliat responsabil şi de încredere al Statelor Unite ale Americii, una dintre priorităţile politicii externe a României fiind consolidarea relaţiei transatlantice şi a securităţii spaţiului euroatlantic”.