Klaus Iohannis anunță carantină parțială în România după noul record de infectări cu COVID-19

„Am avut astăzi aproape 10.000 de cazuri noi. Am avut și astăzi prea mulți care au decedat și trebuie să fim foarte realiști. Sunt necesare măsuri ferme pentru a controla extinderea pandemiei.

Măsurile care s-au luat până acum nu mai sunt suficiente. Sunt necesare măsuri în plan național precum școlile să treacă toate în online. Angajații și din public și din privat să treacă la telemuncă peste tot unde este posibil.

Magazinele trebuie să fie închise seara la ora 9:00. Circulația pe timpul nopții trebuie restricționată. Petrecerile trebuie interzise. Târgurile și piețele trebuie închise. Portul măștii trebuie să devină obligatoriu peste tot în țară indiferent dacă sunt locuri publice din interior sau din exterior.

Firmele trebuie să își decaleze programul de funcționare.

Vrem să dăm șanse medicilor să trateze cazuri grave în spitale și ne dorim să continue activitățile economice”, a declarat Klaus Iohannis.

Premierul Ludovic Orban a anunțat că măsurile vor intra în vigoare de luni.

Noile măsuri adoptate:

-Mască obligatorie peste tot, in toate condiţiile

-Şcolile trec în regim online

-Este reintrodusă telemunca atât la privat, cât şi la stat

-Circulaţia restricţionată de la 22.00 la 6.00 în localităţile ce depăşesc 3/1000 de locuitori

-Carantinarea localităţilor unde infectarea depăşeşte 6/1000 de locuitori

-Magazinele se încid cel tâziu la 21.00

-Petrecerile sunt restricţionate

-Târgurile şi pieţele trebuie închise