Klaus Iohannis a promulgat legea pentru declararea zilei de 30 octombrie ca „Ziua pacientului cu arsuri”

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea pentru declararea zilei de 30 octombrie ca „Ziua pacientului cu arsuri”, transmite Administraţia Prezidenţială. În această zi este comemorată tragedia de la Colectiv.

Legea prevede organizarea de evenimente pentru prevenirea apariţiei de incidente care pot duce la arsuri.

“Ziua pacientului cu arsuri poate fi marcată de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, organizaţiile neguvernamentale din domeniul medical, reprezentanţe ale României în străinătate, entităţi medicale publice şi private, prin organizarea de evenimente dedicate prevenirii apariţiei de incidente care ar putea produce incendii şi ar putea conduce la rănirea gravă prin arsuri a participanţilor, precum şi îngrijirilor necesare pacientului cu arsuri”, arată textul legii.

Conform actului normativ, Ministerul Sănătăţii este responsabil de coordonarea activităţii dedicate “Zilei pacientului cu arsuri”.

Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaţilor, în calitate de for legislativ decizional, pe 11 septembrie.

În urma incendiului din clubul bucureştean Colectiv, din 30 octombrie 2015, au murit la faţa locului 26 de persoane, numărul deceselor ajungând la 64 după ce mai mulţi răniţi grav au fost internaţi. Printre cei care şi-au pierdut viaţa în urma tragediei erau artişti, fotografi, jurnalişti, olimpici şi studenţi. Ulterior, la un şi nouă luni după tragedie, un alt tânăr a murit, ridicând bilanţul total la 65.