ÎPS Teodosie, achitat în dosarul fondurilor europene. Decizia nu este definitivă

ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a fost achitat în primă instanță în dosarul Nazarcea, în care a fost acuzat că a obţinut ilegal fonduri europene, potrivit deciziei de joi a Curții de Apel Constanța. Hotărârea nu e definitivă și poate fi atacată în 10 zile, potrivit Mediafax.

Totodată, instanța a dispus achitarea și a celorlalți cinci inculpați din dosar. Magistrații au dispus și ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului, respectiv poprirea conturilor deținute de Teodosie Petrescu.

Arhiepiscopia Tomisului a transmis, după primirea veștii achitării lui ÎPS Teodosie,că „sărbătoarea Înălțării Domnului aduce tuturor bucuria înălțării unei justiții drepte” și că speră ca și Înalta Curte să mențină decizia Curții de Apel Constanța.

Procesul lui Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului, a început în anul 2017.

„În perioada 2010 – 2016, inculpatul Petrescu Teodosie, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, împreună cu ceilalți inculpați, a folosit și prezentat declarații false în relația cu Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (A.P.I.A.) în scopul de a primi fonduri europene. În documentele prezentate la A.P.I.A., inculpații au declarat, în mod nereal, că folosesc anumite suprafețe agricole (peste 300 ha), situate în zona denumită “Ferma 3” – Nazarcea (localitatea Lumina, jud. Constanța), având categoriile de folosință „vii pe rod cu struguri pentru vin”/„vii pe rod cu struguri nobili pentru vin”, în condițiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafețe agricole nu mai existau astfel de culturi. De asemenea, un alt aspect fals prezentat în declarațiile depuse a fost acela că s-au respectat normele privind bunele condiții agricole și de mediu (GAEC), printre care și evitarea instalării vegetației nedorite, în condițiile în care respectivele parcele erau abandonate și invadate cu astfel de vegetație pe toată durata formulării cererii și obținerii fondurilor. Faptele au avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafață unică (SAPS), totalizând 1.392.964 lei”, susținea la acea vreme DNA într-un comunicat de presă.

DNA a solicitat instanţei condamnarea lui Teodosie la perioada maximă prevăzută de lege şi achitarea prejudiciului creat, de aproape 1,4 milioane de lei, în timp ce avocatul acestuia a solicitat achitarea clientului. 

DNA a cerut pedeapsa cu închisoarea şi pentru alţi patru inculpaţi în dosar, iar pentru un altul, condamnarea cu suspendare.