Ionuţ Negoiţă a anunţat că vinde pachetul majoritar de acţiuni al clubului Dinamo în schimbul unui leu

Patronul lui Dinamo a dezvăluit că a purtat nenumărate discuţii pentru vânzarea clubului, în ultimii doi ani, însă fără rezultate: “Am avut negocieri, nu cu toate ţările, dar cu o bună parte: greci, arabi, chinezi, binţenţeles şi români”.

Acum, Negoiţă este dispus să cedeze pachetul majoritar pentru doar un leu, însă cu o condiţie: ca noul patron al clubului să achite datoriile scadente, în valoare de 500.000 de euro.

“Am luat clubul Dinamo ca în faliment şi l-am susţinut în toţi aceşti ani. Din păcate, nu am reuşit performanţe fotbalistice notabile. Poate pentru că am cheltuit destul de mult la început. Dacă nu ar fi fost acei bani blocaţi la început poate şi performanţele fotbalistice erau altele.

Am decis ireversibil de acum doi ani să ies din fotbal. Am avut negocieri, nu cu toate ţările, dar cu o bună parte: greci, arabi, chinezi, binţenţeles şi români. Am încercat să vând acest club şi de a găsi  soluţii care să facă mult mai mult decât am făcut eu. Majoritatea a dat înapoi, dat fiind că nu avem casa noastra, un stadion… Asta e foarte important pentru un club.

Am promis acum câteva luni că într-o lună voi ceda acţiunile clubului… Dar am vorbit cu domul Florică, dânsul povestindu-mi de fonduri de 5 milioane pe an investiţi, am tot sperat că lucrurile sunt serioase. Chiar dacă majoritatea spunea că nu e cazul să am încredere. Mi-am dat seama că au fost doar poveşti şi dorinţă şu publicitate. Nu copntează decât că nu am putut să mă ţin de promisiunea făcută.

Am zis că cei care vin să nu aibă o povară a cumpărării clubulului. Banii pe care îi au să-i investească în club şi în performanţă. Decizia mea a fost şi este că pachetul de 51% să îl vând pe un leu. Asta ce înseamnă? Că cei care vin, asta e condiţia, să aducă 500 de mii în societate pentru a aduce la zi datoriile scadente: salarii, furnizori… Cam asta e condiţia…

Nu se pune problem să dau la cineva clubul care nu are aceşti măcar 500 de mii. Aceasta e deiciza mea. Am fost, sunt şi vor fi destul de flexibil şi cooperant. Caut pe cineva căruia să-i dau ştafeta şi să ducă mai departe acest club”, a declarat Ionuţ Negoiţă.