Preşedintele Klaus Iohannis, candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, a declarat, vineri, la o acţiune electorală la Piteşti, că social-democraţii văd venind cea mai mare înfrângere de după Revoluţie. „Ruşine, o s-o încasaţi!”, a adăugat şeful statului.
„Se simte şi la ei (că vin alegerile – n.r.). O văd venind. Ei, pesediştii, văd venind cea mai mare înfrângere de după Revoluţie. Le e frică şi se agaţă cu disperare de fiecare zi, cât mai rămân la putere. O disperare urâtă! Aceşti pesedişti se agaţă de putere, doar-doar încă o zi în care mai pot da ceva din banii românilor baronilor roşii, doar-doar mai prind o zi o zi în care să mai angajeze nişte neamuri, nişte rude, nişte incompetenţi să mai strice ce a mai rămas din marile sisteme publice din România. Ruşine PSD. O s-o încasaţi”, a declarat Klaus Iohannis.
El a reluat tema guvernării eşuate a PSD.
„Este timpul (ca PSD – n.r.) să plece pentru mai multă vreme, fiindcă doar aşa vom putea să reconstruim România. Eu nu vreau ca PSD să plece oricum, ci în cel mai democratic vot. Eu vreau ca PSD să plece după alegeri”, a punctat Iohannis.
El a mai spus că doar un guvern PNL va putea garanta un venit decent pentru pensionari.
„Nu pot să nu remarc că PSD a ajuns la cel mai jos nivel. Au început, din disperarea de a pierde puterea, să îşi bată joc de o categorie de români care merită respectul nostru, al tuturor. Îi bagă în disperare pe pensionari, venind cu o minciună gogonată pesedistă cum că guvernul lui Iohannis ar tăia pensiile. Vă daţi seama ce jalnici sunt să se joace cu nervii şi soarta pensionarilor, când ei de fapt nu au fost în stare să construiscă nimic durabil, nimic sustenabil. Este nevoie de un guvern al PNL pentru a ajunge să garantăm pensionarilor un venit cu adevărat decent în România”, a mai afirmat Klaus Iohannis.