UPDATE. Carmen Dan i-a raspuns lui Klaus Iohannis intr-o conferinta de presa ca cererea sa de demitere este cel putin nejustificata. “STS a organizat totul. Eu spun adevarul la care presedintele are acces, dar vrea demiteri politice. Nu ma intimideaza astfel de cereri politice, nici daca sunt dublate de riscul unor dosare penale. Nu imi voi da demisia nici imediat, nici imediat”, a spus Carmen Dan, dubland expresia de la final, intr-o notă ironică la adresa șefului statului, prin care a dorit să sublinieze că nu are de ce să plece de la Ministerul de Interne. Ministrul a spus că renunţă la funcţie doar dacă îi cere partidul.
Președintele Klaus Iohannis a cerut demiterea ministrului de Externe, Teodor Meleșcanu, și a ministrului de Interne, Carmen Dan, pe fondul unor nemulțumiri legate de organizarea alegerilor europarlamentare, mai ales în Dispora, unde oamenii au stat ore în șir la coadă să voteze. Mulți dintre ei nu au reusit acest lucru până la închiderea urnelor.
,,Au fost probleme grave cu organizarea scrutinului. Mulți au fost revoltați că a trebuit să stea la coadă și în țară. Unii au reclamat că sunt prea puține ștampile, alții că sunt prea puține cabine.Se vede că întreaga organizare a fost gândită pentru inhibarea votului, şi nu pentru încurajarea votului. Este ce am spus și înainte de 26 mai, că PSD se pregătește să boicoteze referendumul.Probleme foarte grave au fost în străinătate. Am văzut cu mare tristețe mii de oameni stând la cozi interminabile, oameni care au stat până seara și nu au apucat să voteze”, a declarat Klaus Iohannis.
Președintele a anunțat că va organiza la nivelul Administrației Prezidențiale o comisie mixtă pentru a rezolva aceste probleme.
,,Trebuie să existe și urmări politice. Cei care au organizat necorespunzător sau au organizat intenționat prost aceste alegeri trebui să plătească cu funcția. Atenție, vorbesc de urmarea politică. Că ulterior se găsesc și alte probleme este o chestiune pe care o vom discuta după ce există prima analiză. Pentru că nu au știut să-și dea demisia de onoare, solicit demiterea imediată a ministrului de Externe și a ministrului de interne. Imediat însemnând imediat’’, a mai spus el.
Șeful statului a făcut referire si la referendumul pentru justitie, precizând că foarte mulți lideri europeni, nu doar din PPE, au apreciat pozitiv rezultatele acestuia.
,,Avem deja confirmate date care sunt foarte bune, pe ambele întrebări au răspuns cu da 6,4 milioane de români. Este un rezultat extraordinar de bun, care readuce România în normalitatea europeană”, a spus Iohannis.